Pentru a ne ruga bine, trebuie mai întâi să înţelegem cât mai bine ce este rugăciunea, spune Anthony de Mello în acest video. Să ne debarasăm de iluziile şi măştile cu care am asociat, în chip eronat, rugăciunea. Pornind de la o maximă a marelui mistic german Meister Eckhart („Ar trebui să te îngrijorezi mai puţin de ceea trebuie să faci şi să te gândeşti mai mult la ceea ce trebuie să fii”), de Mello însufleţeşte rugăciunea, definind-o ca foc, forţă transformatoare a propriei fiinţe. Rugăciunea e metanoia, schimbare radicală (izvorâtă din interior) a perspectivei asupra lucrurilor (cum spunea, într-o conferinţă, PS Mihai Frăţilă: „Cine se roagă se schimbă; cine nu se schimbă, acela nu se roagă”).

De ce nu ne rugăm bine? Pentru că ne temem de schimbare, ne temem de a face noi descoperiri în ceea ce ne priveşte şi în ceea ce îl priveşte pe Dumnezeu. Pentru că ne lăsăm copleşiţi de suferinţă. E în regulă să ne doară, nu e în regulă să suferim, fiindcă „suferinţa înseamnă a fi tulburat de durerea ta”. De unde vine suferinţa? Din propria inimă, nu din exterior. Suferinţa ne indică faptul că nu ne-am detaşat complet, de tot şi de toate, pentru a ne ruga cu adevărat şi a fi fericiţi. Căci „fericirea adevărată nu are nicio cauză” (o spune însuşi sfântul Ignaţiu de Loyola, în „Exerciţiile spirituale”). 

Alte postări despre Anthony de Mello:

„Conştienţă, fără evaluarea a tot ce există”