Sfânta Fecioară Maria, a cărei naştere Biserica o sărbătoreşte astăzi, este, fără îndoială, o aleasă a lui Dumnezeu. Aleasă să-l poarte pe Fiul său, pusă deoparte de Duhul Sfânt prin neprihănire, chemată să însoţească paşii Dumnezeului făcut om în timpul celor 33 de ani de viaţă pământească. Şi, cu toate acestea, femeia atâtor suferinţe sfâşietoare, pusă să stea sub crucea Fiului ei torturat de ura oamenilor şi să privească moartea Celui iubit de ea fără măsură. Dar, dincolo de ură şi durere, există speranţă. Lectura a doua a liturgiei cuvântului de azi ne spune că: „Dumnezeu toate le îndreaptă spre bine celor care îl iubesc pe el” (Rom 8,28). Cercul vieţii supranaturale a Fecioarei începe cu naşterea ei, cu prima clipă a conceperii sale, în care Duhul Sfânt i-a acordat privilegiul unic al neprihănirii, şi se încheie cu ridicarea ei la cer de către Fiul său. Cum s-ar fi putut ca Tatăl să nu „îndrepte spre bine” viaţa aceleia care a dat viaţă pământească Fiului său?