O nouă recenzie a cărţii despre preoţie a apărut în Oglindanet, revistă online de analiză şi cultural-religioasă coordonată de prestigiosul patrolog Cristian Bădiliţă. Ce mă bucură nespus la această recenzie e că, văzută cu ochii „mireanului”, cartea şi-a atins obiectivele în care am nădăjduit:

Interviurile sunt deopotrivă instructive, îndrăzneţe (subtitlul nu e doar formal), dar şi extrem de ataşante. Fiecare personaj se „desfoliază” cu pudoare, dar şi cu sinceritate, uneori cu umor neinhibat.

Protagoniştii volumului nu se sfiesc să-şi deconspire micile sau marile momente de încercare, dezamăgirile, ispitele şi chiar deznădejdea. O fac cu un soi de normalitate care ne trimite la sensul autentic al cuvântului „smerenie”. Dar poate că termenul „smerenie” ar trebui eliminat din vocabularul creştin. Prea multe straturi de fariseism şi duplicitate s-au aşezat, de-a lungul vremii, peste fonemele sale. Să vorbim mai degrabă de bun simţ. Volumul e tonic şi prin această forţă pe care o au protagoniştii de a-şi mărturisi, fără ostentaţie, slăbiciunile, căderile, alunecările, îndoielile. Departe de a eroiciza preoţia la modul demagogic, De ce sunt preot demitizează clişee, dinamitează prejudecăţi şi ne propune un portret al preotului-om care nu tinde spre eroism, ci mai degrabă spre o formă de copilărie sacră: preotul ca şi „copil al lui Dumnezeu”.     

Cartea poate fi periculoasă pentru cei care, „tentaţi” la un moment dat de calea preoţiei, au renunţat din motive diferite acceptându-şi crucea mireană. Vapori de nostalgie le invadează sufletul ademenindu-i spre recidivă. Preoţia a rămas, probabil, singurul bastion de rezistenţă împotriva „ginecraţiei” hormonale. Noi, bărbaţii mireni, am fost învinşi!   

NB: Pentru cei care nu îl cunosc pe Cristian Bădiliţă, mai multe detalii aici.

Iar textul integral al recenziei, aici.  

Anunțuri