„Aveţi prea puţină credinţă” (Mt 17,20). Aceste cuvinte, pe care Isus le adresează ucenicilor contrariaţi că nu au putut scoate un diavol, răsună, peste milenii, în propriile noastre inimi. Da, avem foarte puţină credinţă. Credinţa nu e pentru noi totul. Nu e respiraţie, aer, raţiunea existenţei. Căci dacă ar fi, am reuşi să ne scoatem proprii demoni, după care, odată eliberaţi, am fi capabili să-i mai ajutăm şi pe alţii. În schimb, noi ne văicărim neputinţa, deşi am putea cere Celui care toate le poate, asemenea tatălui îndrăcitului din evanghelia de azi: „Doamne, fie-ţi milă de mine!” (cf. Mt 17,15).