O nuanţă care pare a fi secundară în sărbătoarea de azi – Schimbarea la Faţă a Domnului – ne supune atenţiei un aspect mai puţin luat în seamă în vremurile noastre: cuvântul profetic. Lectura întâi vorbeşte despre el ca fiind „o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până ce se va face ziuă şi va străluci în inimile voastre luceafărul de dimineaţă” (1Pt 1,19): profeţiile luminează întunericul din noi, pentru a pregăti în sufletele noastre calea Domnului. Adevărul profeţiilor e autentificat de Cristos însuşi: pe Tabor, lângă Domnul schimbat la faţă, stau Moise şi Ilie, „arătându-se în slavă” (Lc 9,31). Traversăm un timp sufocat de profeţi de doi bani şi de profeţii mincinoase; stilul apocaliptic a cuprins buletinele de ştiri, iar prezicătorii de duzină se întrec în ghicitori şi interpretări. Însă singurele profeţii adevărate sunt cele oamenilor Domnului, nu ai celor care aparţin lumii şi fac lucrările ei ticăloase, pentru audienţă, tiraj, succes. Profeţii adevăraţi au avut numai de suferit de pe urma rostirii adevărului. Există vreun profet de tabloid dispus să se jertfească pentru cuvintele pe care le „vesteşte”?