Admonestarea adresată de Isus lui Petru în evanghelia de azi contrapune două voinţe total opuse: „Tu nu te gândeşti la ceea ce vrea Dumnezeu, ci la ceea ce vor oamenii” (Mt 16,23). Când trecem printr-o perioadă de încercări (unele crunte) din partea Domnului, îi vedem pe majoritatea celor apropiaţi nouă cum se străduiesc din răsputeri să ne asigure că totul se va remedia, că lucrurile vor reintra pe făgaşul lor normal, că totul va fi bine. Dar ce înseamnă „se va remedia”, „normal”, „bine”? Cât de relative sunt acestea în raport cu absolutul voinţei lui Dumnezeu? Ce cred eu că e bine pentru mine e bine cu adevărat în ochii Domnului? Nu cumva între binele meu şi Binele Lui e o prăpăstie uriaşă, de netrecut altfel decât prin încredinţare desăvârşită?

Anunțuri