Parabola de azi, a seminţei bune şi a neghinei, ne pune înaintea ochilor cu limpezime momentul precis în care Cel Rău lucrează în viaţa noastră, aruncând pleavă în grădina îngrijită de Domnul: „în timp ce toţi dormeau” (Mt 13,25). Creştinismul răsăritean numeşte vigilenţa spirituală trezvie. Această stare de permanentă ciulire a urechilor duhovniceşti e pavăză împotriva aţipirii, moleşelii, adormirii de-a binelea, care îi îngăduie duşmanului să cucerească, pe nesimţite, cetatea inimii noastre. Ucenici, la rândul lor, au dormit, n-au putut veghea împreună cu Domnul. Şi somnul acela e simbol al unei adormiri mult mai profunde decât simpla oboseală fizică. Trezvia e o luptă continuă, e starea de alertă spirituală permanentă, fie noapte ori zi, e alarma interioară a celui care doreşte să vegheze împreună cu Isus, să fie mereu pregătit să se opună atacurilor ispititorului.      

Anunțuri