Poporul care îi cere lui Isus în evaghelia de azi un semn, este numit de Mântuitor, „rău şi infidel” (Mt 12,39). A-i cere semne lui Dumnezeu este, în cea mai mare parte a cazurilor, o ispitire a divinităţii pentru a ni se confirma anumite aspecte legate de credinţă ori de însăşi existenţa Creatorului. Însă credinţa nu mai e credinţă dacă solicită dovezi: „Doamne, dacă exişti fă cutare ori cutare lucru”. De aceea, căutătorii de nod în papură (a se citi „de semne”), nu vor fi niciodată satisfăcuţi de numărul ori calitatea acestora. Oricâte semne vor primi, acestea nu vor fi altceva decât o nouă oportunitate de manifestare a răutăţii (micimii lor sufleteşti) şi a infidelităţii (perpetuarea necredinţei în ciuda evidenţei).