Desfiinţarea de către Isus a legalismului (din evanghelia de azi) mă duce cu gândul la percepţia foarte comună a creştinismului ca set de reguli, de „ceea ce nu este permis” (Mt 12,2). Un fel de „aşa da, aşa nu” religios, care îngrădeşte relaţia omului cu Dumnezeu în limitele meschine ale unor regulamente exterioare generatoare de superstiţii şi de încordare. Ce percepţie limitativă şi falsă! O spune însuşi Paul: „Toate îmi sunt permise, dar nu toate îmi sunt de folos” (1Cor 6,12). Iată libertatea creştină: nu închistarea în nişte reguli de neînţeles şi greu de acceptat, ci discernământul personal care separă neghina de grâu. Discernământul vine dintr-o relaţie autentică, interioară, profundă cu Isus, în vreme ce regulile sunt „literă moartă” (cf. 1Cor 3,6), impunere, eventual acceptată în silă. Să ne mai punem întrebarea care-i alegerea constructivă şi care cea distructivă?
Nu regulă, discernământ
16 Vineri iul. 2010
Posted in Cinci minute cu Isus
Deus meus in te confido (Ps 25,2) 
Claudia,
ii multumesc Domnului ca prin tine mi-a dat Lumina ! 🙂
Pace si Bine !
Exact asta este creştinismul, după părerea mea: un set de reguli. Un „aşa da, aşa nu”. Cine respectă aceste reguli ale lui Dumnezeu, poate fi sigur că se mântuieşte. Iar, dacă cineva se simte îngrădit de aceste reguli, înseamnă că are o problemă în a-L urma pe Dumnezeu (probabil că nu a murit încă omul vechi în el), în orice caz este bine să discute acest aspect cu preotul său, că de asta ne-a dat preoţi.
Crestinismul e cam asa … ca la armata ?
„Cine respectă aceste reguli ale lui Dumnezeu, poate fi sigur că se mântuieşte”. Mantuirea e indreptatire sau har?
Şi har, şi îndreptăţire.
Biserica mea nu crede în mântuire numai prin har (sola gratia).
Da, foarte bună comparaţia. Cam ca la armată. Creştinii sunt Oastea Domnului. Armata lui Cristos. Ecclesia Militans. Legiunile pământeşti, în comuniune cu legiunile cereşti.
Dar nici numai prin indreptatire, asa cum ar putea reiesi din afirmatia „Cine respectă aceste reguli ale lui Dumnezeu, poate fi sigur că se mântuieşte”. Iar „asta este creştinismul: un set de reguli” ar putea duce prea mult cu gandul la legalism si prea putin la iubire. Cand iubesti nu mai percepi regula ca atare. Insa cand o urmezi fara iubire nu stiu ce poate iesi bun.
Dar nu spune nimeni „fără iubire”. Iubirea este chiar prima dintre reguli. Raportul dintre har şi îndreptăţire este următorul: Harul este cel care mă cheamă pe mine să urmez aceste reguli şi el mă întăreşte în a o face. (El îmi dă „şi voinţa, şi putinţa”). Urmând regulile, mă umplu de mai mult har, care îmi dă şi mai multă ardoare şi tărie, care la rândul lor…etc. Să nu uităm că harul nu este „ceva”, nu are „existenţă ontologică”, ci este, la urma urmei, o stare a sufletului. Nerespectarea dumnezeiştilor reguli este exact ceea ce mă scoate pe mine din starea aceasta, ceea ce alungă harul meu, ca să zic aşa. Exact aici este marele pericol, mai evident azi ca oricând în trecut, al minimalizării regulilor: eu numesc asta „pericolul iubirist” (mai pe larg am scris aici: http://sfantacruce.ro/myblog/mihneadragomir/2010/01/05/iubirismul-si-cele-trei-pericole-ale-sale/ ). Pe scurt, e vorba de ideea malignă pentru suflet că ne-am putea mântui altfel decât prin respectarea regulilor. Cristos nu este o floare pe care eu să o adulmec şi, gata, m-am mântuit. Ci este rege pe care eu sunt chemat să îl urmez. Numai în Oastea lui şi numai urmând regulile date de El şi de persoanele desemnate de El ca să conducă în mod vizibil pot să o fac. Despre cei care îşi spun ce mult îl iubesc ei pe Isus, dar în acelaşi timp nu respectă regulile, ne avertizează Cartea, de exemplu atunci când spune: „Nu vă amăgiţi ! Nu se vor mântui nici… nici… nici…” (şi urmează o listă a celor care nu urmează regulile).
Ce ti-e si cu regulile astea ! Cred ca sunteti ceva … cadru militar, nu ? Cand raspundeti bine la apel, sunteti vazut bine de sef, va vine bucuria … si apoi permisia, avansarea in grad … cam asa cu regulile !
Parca am mai auzit asta la evrei : veneau de la piata, se spalau … erau deci curati in fata Lui, apoi alte reguli pana seara … si era totul OK ! Ce simplu …
Va marturisesc … eu nu sunt militar !!!
Eu am auzit asta nu la evrei, ci la unii creştini. Ce reguli domle ? Ce spovadă ? Cacaia liturghia în zi de poruncă şi ce-i aia poruncă ? Că doar n-om fi servii lui Dumnezeu. Eu îl iubesc pe prietenul meu J.C. şi gata, cu asta urmează permisia veşnică. Cel mult mai dau din când în când nişte ciorăpei copiilor desculţi.
Hotărât, eu cred că sunteţi ceva…rocker, nu ? Sau hippie ? Make love, not war !
I wanna break free !
Ce hazliu sunteti ! Si mie imi plac glumele …. era una care spunea asa : …..”te-ai prins ! acum da-ti drumul !” 🙂
Stau si ma gandesc … „talharul cel bun – Sf. Dismas” cate reguli d-astea o fi respectat ?
Cu siguranta nu stie un hippie … dar d-l Mihnea, ehe !
Dacă vă bazaţi pe harul absolut special pe care l-a primit Sf Dismas, e exact ca şi când aţi da cu capul într-un zidul unei cetăţi în care Domnul a făcut o uşă pe unde ne invită să intrăm. E adevărat, calea e cam îngustă.
Aveţi grijă, dincolo mai era un tip. Gestas. Ca şi dv, dispreţuia regulile. Motiv pentru care a ajuns pe o cruce, la stânga lui Isus. Şi a rămas acolo.
Catehismul de la Baltimore, în răspunsul la întrebarea 82, mai precis aici: http://www.catehism.ro/cb_Lectia08.htm
ne învaţă ce trebuie să înţelegem din păţania celor doi tâlhari.
A bon entendeur, salut eternel !
Domnule Dragomir,
Indraznesc sa va intreb: nu credeti ca a pune etichete de felul acesta (tu esti Dismas, tu esti Gestas, tu esti X si Y) e un atentat la adresa iubirii si a dreptului la judecata care ii apartine Unuia singur? Oare suntem noi indreptatiti sa spunem cine respecta si cine nu respecta regulile? Imi amintesc de intamplarea aceea cu sotul acelei femei care s-a aruncat de pe un pod. Conform „etichetelor” si categorisirilor, el s-ar fi aflat in iad. Insa sf. Ioan Maria Vianney a incredintat-o pe femeie ca el a vut timp, in ultima secunda de un act de cainta desavarsita si ca s-a mantuit. Cred ca uitam prea des ca Domnul are alte cai decat ale noastre si prea des incercam sa-l categorisim pana si pe el in mintile noastre prea stramte pentru a-l cuprinde pe Cel de necuprins, dar destul de trufase pentru a crede ca o pot face.
Nu, nu suntem îndreptăţiţi să spunem cine respectă şi cine nu regulile. Dar, asupra faptului că există reguli, asupra originii lor divine, asupra faptului că trebuie neapărat să fie respectate pentru binele sufletului, la aceasta suntem nu numai îndreptăţiţi, ci trebuie neapărat să facem acest lucru din poruncă divină şi în virtutea iubirii de aproapele. Fiindcă nu cea care îi spune aproapelui „nu există reguli, totul de să ai sentimente bune. Poţi să te şi sinucizi, Isus e de gaşcă şi te iartă” îl iubeşte pe aproapele, ci cel care îl trage de mânecă spunându-i: „nu te amăgi ! Domnul a lăsat reguli clare: de le vei urma, va fi bine, iar de nu le vei urma, nu va fi bine”.
Părerea mea, de om trufaş şi neiubitor, cum spuneţi
Imi place teribil stilul asta de bonton ! 🙂
Ce mai … sunteti glumet foc !
Gustati si vedeti cat de bun este Domnul :
Efeseni cap. 2
8. Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu;
9. Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni.
upssss ! 🙂
Pace si Bine ! sau … Au revoir mon ami ! 🙂
Justificarea numai prin credinţă, respectiv mântuirea numai prin har (sola gratia) nu este credinţa Bisericii mele, ci, eventual, a unor comunităţi ecleziale rupte din aceasta. Subiectul este prea amplu pentru a fi dezvoltat aici. Dacă, cu adevărat, vă preocupă, vă recomand un articol exact pe această temă pe care l-am citit foarte recent. Aici: http://mihaisarbu.wordpress.com/2010/07/05/sola-fide-i-protestanti-vs-catolici-despre-doctrina-indreptatirii/
Domnule Dragomir,
Eu nu spun ca nu sunt de acord cu dvs, in parte. In parte, in sensul ca, personal, daca as vrea sa-i fac cuiva cunostinta cu Isus, in niciun caz nu i-as face-o prin prisma regulilor. „Atentie, iti prezint un bun prieten, dar daca nu faci x si y si faci z si w, ai incurcat-o cu el”. Ceea ce nu inseamna ca regulile nu trebuie respectate, ci ca: 1. respectarea lor izvorata din iubire trece pe locul doi „litera”; 2. respectarea regulilor de unii dintre noi nu trebuie sa ne dea un sentiment de superioritate asupra „plebei” care nu catadicseste sa le respecte. Eu cred ca mai intai e iubirea si abia dupa aceea regulile, fiindca ele sunt create din iubire si pentru a sluji iubirii. Si nu invers. De aceea, ele sunt usor de respectat pentru cel care iubeste, pe cand, reciproc, respectarea lor la „litera” nu-ti garanteaza iubirea. De aceea mi se pare atat de indreptatit acel „iubeste si fa ce vrei” al sf. Augustin.
Pentru d-l Mihnea Dragomir,
… de la un „neica-nimeni” (sac de balegar de om)
Eu cred că deosebirea de înţelegere dintre noi pleacă de la considerarea că între reguli (sau mai general spus: între literă) şi iubire există disjuncţie. Că formă şi fond ar fi două săbii care nu încap în aceeaşi teacă, ori ca două talere ale unei balanţe, astfel încât cine ar da importanţă regulilor ar fi suspect de o lipsă în cealaltă parte. Eu cred că 1)sunt inseparabile 2) astăzi, pericolul cel mare este fariseismul iubirii, nu fariseismul literei. Probabil de aceea am auzit citatul augustinian „iubeşte şi fă ce vrei” atât de des abuzat. Aşa cum nu te poţi mântui doar respectând nişte reguli, tot aşa nu te poţi mântui numai în baza iubirii, nedând nici o importanţă vreunei dumnezeieşti reguli. Să Îl ascultăm pe prietenul dv Isus: „Nu oricine-Mi zice: “Doamne, Doamne!” va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri”.
Dintre copiii mei, cei doi mai mari au trecut prin cateheza primară. Ei au făcut cateheze diferite. La primul, a fost o cateheză tradiţională, riguroasă, axată pe reguli. Lecţia 1: Decalog, lecţia 2- decalog partea II, lecţia 3 poruncile Bisericii etc. Sunt uimit de seriozitatea credinţei lui. S-a plecat de la reguli, s-a ajuns la iubire. Celălalt a făcut ceea ce numesc o cateheză iubiristă. Lecţia 1: superhitul „Te iubesc Isuse”, lecţia 2: „O, Isuse”, etc. Avem serios de furcă în acest caz, încă nu ştim să facem un examen de conştiinţă. Asta, v-am spus din experienţa mea nemijlocită.
Închei, aici, această polemică. Ceea ce am avut de spus, am cam spus.
Laudetur Iesus Christus !
Sunt absolut transportat de emoţie ! Vă mulţumesc pentru aceste minunate montaje ! Deja mă gândesc ca de mâine să caut cea mai apropiată casă de rugăciuni, să iau o Biblie penticostală şi să mă apuc serios să mă las străbătut de fiorul cel tremurător. Hotărât lucru, am fost surd şi orb până acum, dar, iată, încep să văd !
Vai domnule Mihnea, sunteti asa hazliu …
daca traiati in timpul lui Hitler … ce veselie era cu dumneavoastra in lagare ! … mureau penticostalii (si de alte religii) pe capete … de ras, bineinteles ! 🙂
Apropo de fratele Gavril Barnutiu … ce om modest, fara multa carte … si ce-l iubeste pe Dumnezeu … si cu siguranta si pe dvs. ! Asta a-nvatat el de la Tatal, a declarat-o, sa-i iubeasca pe toti oamenii, indiferent de religie, nationalitate, etnie, etc. !
Caci toti suntem fii ai Tatalui Ceresc !
Dar daca un om se comporta urat cu altii … inseamna ca un duh rau salasluieste in acela !
Ma intrebam, dvs. va plac oamenii buni, smeriti, blanzi, iubitori, sinceri … asa ca nea Barnutiu ?
Era o intrebare retorica ! 🙂
Pace si Bine !
Apropo, „fiorul cel tremurator” este Duhul Sfant ! Imi pare rau, foarte rau pentru acela care il ponegreste pe Duhul Sfant !
Sa va ierte Sfanta Treime !
Nu mai pot vorbi cu dvs.!
Am zis ca din vorbe va veti prinde ca va laudati, ca trebuie sa fiti mai smerit, ca din cele scrise de dvs. nu reies cuvinte de iubire fata de Dumnezeu si aproapele … dar daca nu v-ati prins, asta e … „pomul batran daca incerci sa il indrepti se rupe” !
Si una peste alta … ati vorbit la misto si de Duhul Sfant ! Sa va ierte Dumnezeu, dar eu nu mai pot discuta cu dvs.! Inchei aici !
Curat Duhul Sfânt, coane toma ! Dacă te concentrezi un pic, şi auzi cum vâjâie pe acolo. Te duci la adunare, tremuri un pic şi, hopa ! vine Duhul Sfânt. Ce reguli, venerabile ? S-avem pardon, a se scuti ! Totul e să tremurăm cu emoţie !
Cele bune de la dr. Mengele !
Domnule Dragomir,
Ma simt nevoita sa va atrag atentia ca daca veti continua cu malitiozitatea aceasta pe care eu personal pe consider deplasata, voi recurge la stergerea comentariilor dvs.
Va multumesc pentru intelegere,
Claudia
Doamnă Claudia,
Nu este nici o supărare dacă ştergeţi părţi din comentarii sau comentarii cu totul. Aveţi acest drept: e blogul dv.
La rândul meu, fiind vorba de un blog setat ca „deschis”, am dreptul la comentarii.
Deci, un blog deschis seamănă cu o casă deschisă: oricine poate intra, rămânând neatins dreptul gazdei de a pofti afară pe toţi cei care nu-i sunt plăcuţi.
Lăudat fie Isus !