Desfiinţarea de către Isus a legalismului (din evanghelia de azi) mă duce cu gândul la percepţia foarte comună a creştinismului ca set de reguli, de „ceea ce nu este permis” (Mt 12,2). Un fel de „aşa da, aşa nu” religios, care îngrădeşte relaţia omului cu Dumnezeu în limitele meschine ale unor regulamente exterioare generatoare de superstiţii şi de încordare. Ce percepţie limitativă şi falsă! O spune însuşi Paul: „Toate îmi sunt permise, dar nu toate îmi sunt de folos” (1Cor 6,12). Iată libertatea creştină: nu închistarea în nişte reguli de neînţeles şi greu de acceptat, ci discernământul personal care separă neghina de grâu. Discernământul vine dintr-o relaţie autentică, interioară, profundă cu Isus, în vreme ce regulile sunt „literă moartă” (cf. 1Cor 3,6), impunere, eventual acceptată în silă. Să ne mai punem întrebarea care-i alegerea constructivă şi care cea distructivă?

Anunțuri