Ucenicii se întorc din misiune „cu inima plină de bucurie” (Lc 10,17): este entuziasmul începătorului, bun şi legitim, adevărată marcă a creştinului. Însă Domnul îndeamnă la interpretarea bucuriei în altă cheie decât cea lumească: bucuria creştinului trece prin cruce, se revendică din ea. Căci aşa cum spune sfântul Paul în prima lectură, creştinul este chemat să se laude doar „cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită pentru el şi el pentru lume” (cf. Gal 6,14). Cu alte cuvinte, vocaţia creştinului este aceea de a căuta nu bucuria lumii (trecătoare şi neconsistentă), ci aceea a împărăţiei (care îşi asumă suferinţa, pentru a o sublima în har). Contrat părerii lumii, în evanghelii, bucuria şi crucea merg mână în mână. Nu există una fără alta. A căuta bucuria în afara crucii e o întreprindere inutilă din punct de vedere duhovnicesc.

Anunțuri