În solemnitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, evanghelia ne supune atenţiei fragmentul în care Petru îl recunoaşte pe Domnul ca fiind Cristos, recunoaştere căreia Isus îi asociază o nouă Fericire: „Fericit eşti tu, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au descoperit acestea, ci Tatăl meu care este în ceruri” (Mt 16,17). După cum spune Domnul, acest tip de cunoaştere este una iluminatoare. Tot o lumină străluceşte în celula lui Petru şi în lectura a doua, iar îngerul îi spune „«Scoală-te repede!» Atunci lanţurile i-au căzut de pe mâini” (Fap 12,7). Lumina este interioară şi generează acţiunea. Mai mult, acţiunea născută din lumină este una eliberatoare. Când îl recunoaştem pe Isus ca fiind Mesia, această cunoaştere este 100% har şi duce la o libertate pe care nimic altceva nu ne-o poate da: libertatea supremă, în virtutea căreia acţionăm aşa cum ne cere Cristos, ca „lumină a lumii” (Mt 5,14)…  

NB: Despre lumina interioară vorbeşte magnific un cântec de la Taizé, Jesus le Christ (pe care îl puteţi asculta aici), ale cărui versuri spun: „Isuse, lumină interioară, nu îngădui întunericului să-mi vorbească. Isus, lumină interioară, ajută-mă să primesc iubirea ta”.