Zise Ochiul într-o bună zi: „Eu văd, dincolo de aceste văi, un munte învăluit în ceaţă albăstrie. Nu-i aşa că-i frumos?”

Urechea ascultă şi după un timp spuse: „Dar unde-i muntele? Nu-l aud”.

Apoi Mâna vorbi şi zise: „Degeaba mă straduiesc să-l pipăi, nu pot găsi niciun munte”.

Iar Nasul spuse: „Nu e niciun munte, nu-l pot mirosi”.

Apoi Ochiul se întoarse în partea cealaltă şi începură toţi să vorbească despre ciudata înşelare a Ochiului. Şi ziseră: „Ochiului trebuie să se i se fi întâmplat ceva”.   

(din vol. „Nebunul”)