„Celui care îţi cere, dă-i” (Mt 5,42). Acest îndemn al lui Isus mă pune înaintea unei situaţii de interdependenţă umană: pe de o parte există cineva care cere, pe de altă parte cineva care dă. Asta nu înseamnă întotdeauna că primeşte doar cel care cere ori că dăruieşte doar cel care se apleacă asupra fratelui aflat în nevoie. De cele mai multe ori, pedagogia divină ne pune în situaţia în care atunci când dăm, primim noi înşine mai mult decât am dăruit, după cum atunci când primim, putem da de la noi infinit mai mult decât am căpătat. În plus, ce înseamnă „a cere”? Când ştim că fratele nostru are nevoie de noi? Numai atunci când ne-o spune explicit? Ori avem suficientă delicateţe sufletească pentru a ieşi în întâmpinarea cererii sale înainte ca el să o verbalizeze? În împărăţia cerurilor, regula cererii şi a ofertei funcţionează după altă logică, fiindcă business plan-ul lui Dumnezeu are altă paradigmă decât legile marketingului pământesc.