„Trupul meu cu adevărat este mâncare şi sângele meu cu adevărat băutură” (In 6,55): această afirmaţie conţine în ea, esenţializată, întreaga doctrină tomistă complexă a transsubstanţierii. Bucata de pâine pe care o văd pe altar are doar aparenţa pâinii, însă substanţial vorbind, ea este trupul Domnului; vinul din potir are toate calităţile fizice ale vinului, însă dincolo de vălul aparenţei, el este sângele lui Cristos. De cele mai multe ori bariera senzorială se interpune între noi şi taină: arată a pâine, miroase a pâine, are gust de pâine. Şi sufletul nostru nu mai intră în acţiune, pentru a se ospăta, fiindcă ne-am blocat la nivelul celor cinci simţuri. Andrei Pleşu vorbea odată despre cel de-al şaselea simţ al celui care crede: inteligenţa metafizică. Parafrazându-l, de cele mai multe ori, la împărtăşanie, suferim de prostie metafizică. De ce cred asta? Fiindcă dacă am pătrunde cu sufletul (nu doar cu ochii şi cu limba), fie şi numai 0,00000001% din măreţia de nepus în cuvinte a tainei pe care o primim în fiinţa noastră, am face lumea în care trăim de 1.000.000.000 de ori mai bună. Am muta munţii din loc. De aceea, vă propun să medităm împreună asupra acestei întrebări: ce înseamnă a crede în realitatea Sfintei Taine a Altarului? A nu ne îndoi că în pâine şi vin e Isus întreg şi adevărat ori a ne lăsa vieţile noastre întregi consumate şi transformate în întregime de această neîndoială?

Anunțuri