„Noi ceea ce ştim vorbim” (In 3,11), spune Cristos despre sine. Ştiinţa e un argument forte pentru un învăţat, aşa ca Nicodim, căruia Isus îi adresează aceste cuvinte. Da, când vorbim despre a şti, şi nu despre a specula, a se da cu părerea, a considera, a opina, a polemiza, lucrurile stau cu totul altfel. Mi-l imaginez pe Isus aducând acest argument al lui „a şti” înaintea tuturor celor care se prezintă zilnic îniantea noastră ca deţinători ai adevărului, când ei nu sunt, vorba lui Bădiliţă, decât nişte „habarbeavuţi”. Unii mai spilcuiţi şi cu mai multă carte decât alţii. Dar cărora le lipseşte esenţial ceea ce le lipsea şi contemporanilor lui Isus: raportarea la Adevărul unic (de la care vine toată ştiinţa), şi nu la micile adevăruri personale şi părtinitoare, construite în jurul unor scopuri pur umane şi circumscrise unei pseudo-realităţi care ajunge, sub presiunea manipulării, să ţină loc de viaţă. Cine poate spune cu deplină onestitate: „Ştiu” luând drept unică şi corectă coordonată acest Adevăr?

Anunțuri