În evanghelia de azi avem din nou un discurs referitor la credinţă. A fi credincios a devenit, în ultima vreme, o modă. Una care ţine de ritual (prezenţa „electorală” la slujbă), dar şi de aspectul exterior (brăţări cu sfinţi pe mână, rozarii spânzurate de gât, iconiţe pe bordul maşinii). Deci, e cool să crezi în Dumnezeu. Însă Cristos elimină azi toată superficialitatea credinţei noastre, spunând: „Cum aţi putea să aveţi credinţă, voi, care primiţi slava, pe care v-o daţi unii altora, dar slava care vine numai de la Dumnezeu nu o căutaţi?” (In 5,44). Câtă vreme îmi place să ocup „locul din frunte la ospeţe”, să fiu în centrul atenţiei, destinatar al perierilor şi tămâierilor, câtă vreme fie şi numai pronunţ nepermis de mult cuvântul „eu”, nu am credinţă adevărată. Umilinţa interioară nu poate fi suplinită de semne exterioare.

Anunțuri