Un potenţial trăgător de elită, pasionat de motoare şi poezie, ajuns călugăr iezuit. Un informatician ortodox care a părăsit managementul pentru altarul catolic. Un franciscan ex-„băiat de cartier” care şi-a păstrat pasiunea pentru muzică şi fotbal. Un aspirant la barou care pledează cauza unui sfânt.

Aceştia sunt doar câţiva din cei 11 tineri preoţi catolici care, nonconformist şi foarte transparent, lăsând deoparte tabuurile şi limbajul teologic, vorbesc despre vocaţia lor la preoţie, cu încercările şi bucuriile ei, răspunzând deschis, cu inegalabil umor, dar şi cu extrem de multă profunzime, unor întrebări provocatoare, pe alocuri maliţioase, dar şi pline de miez spiritual.

Despre nebunia după Cristos, despre pacea inimii, despre mângâierea adusă oamenilor din jur… Dar şi despre dezlipirea de lume, despre provocările castităţii, despre zburdălniciile vieţii „de dinainte” şi lupta cu incoerenţa… Despre a te lăsa sedus de un Dumnezeu nevăzut altfel decât cu ochii inimii…

Li se alătură patru episcopi (ÎPS Ioan Robu, ÎPS György Miklós Jakubinyi, PS Petru Gherghel, PS Florentin Crihălmeanu), care dezvăluie aspecte inedite ale vieţii şi vocaţiei lor, pentru ca toate aceste mărturii de viaţă autentică să lumineze (atât cât îi stă în putere fiinţei umane) esenţa vocaţiei la preoţia catolică, esenţă care, cu toate aceste mărturii, îşi păstrează neatinsă aura de taină între sufletul ales şi Dumnezeu.

Pentru a deschide gustul lecturii, iată cuprinsul şi câteva extrase din dialogurile care se găsesc în carte.

CUPRINS

Cuvânt înainte al PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti

De ce, pentru cine, cum. În loc de prefaţă.

CAP. 1 – Urmaşii apostolilor: „Episcopul trebuie să fie fără reproş” (1Tim 3,2)

– ÎPS Ioan Robu: „Alegerea preoţiei e o lucrare a harului lui Dumnezeu”. Despre felul în care colaborarea cu harul te conduce la împlinirea voinţei Domnului

– ÎPS György Miklós Jakubinyi: Episcopul trebuie să fie exigent înainte de toate faţă de sine însuşi”. Un erudit care priveşte multa ştiinţă de carte ca mijloc de slujire a semenilor

– PS Petru Gherghel: „În simplitatea inimii mele, cu bucurie, ţi-am oferit toate” (1Cr 29,17). Binecuvântarea încredinţării desăvârşite în mâinile Domnului

– PS Florentin Crihălmeanu: „Dumnezeu cere o jertfă totală de la cei chemaţi”. Un episcop consacrat prin impunerea mâinilor papei Ioan Paul al II-lea

CAP. 2 – Slujitorii altarului

2.1. Preotul mileniului trei: „Orice preot este luat dintre oameni” (Evr 5,1)

– Pr. Iulian Budău SJ: „Sunt un elefant într-un magazin de porţelanuri”. Un potenţial trăgător de elită, fascinat de motoare şi poezie, ajuns călugăr iezuit

– Pr. Mihăiţă Blaj: „Preoţia e o împreună-locuire cu Cristos în propria fiinţă”. Un preot care priveşte dimensiunea existenţială a preoţiei sale în lumina supranaturală a harului

– Pr. Aurel-Basarab Ana: „Fiind o persoană atât de inserată în lume, nu mă putem obişnui cu înălţimea acestei vocaţii”. Un informatician ortodox care a părăsit managementul pentru altarul catolic

– Pr. Isidor Mârţ: „Am Africa în inima mea…” Un misionar care a petrecut şase ani în arşiţa şi primejdiile deşertului kenyan

Pr. Lucian-Mihai Bobârnac OFMConv: „Oferta lui Dio s-a dovedit a fi infinit mai bună decât oferta cartierului”. Un franciscan ex-„băiat de cartier”care şi-a păstrat pasiunea pentru muzică şi fotbal

– Pr. Francisc Ungureanu: „Viaţa frumoasă capătă o mai mare valoare atunci când este pusă în legătură directă cu Frumuseţea însăşi”. Un aspirant la barou care pledează cauza unui sfânt

– Pr. Luca Bulgarini OCD: „Omul nu se satisface pe deplin decât cu infinitul, care este Dumnezeu”. Un călugăr carmelitan misionar în România

– Pr. Ionuţ-Paul Strejac: „Preoţia mi se părea o chemare pentru «îngeri», iar eu nu mă simţeam unul”. Primul preot român în Corpul Diplomatic al Sfântului Scaun

– Pr. Felix Roca: „Iubirea mai întâi dăruieşte şi abia după aceea primeşte”. Un preot tânăr în slujba tinerilor

– Pr. Marius Taloş SJ: „A crede înseamnă a avea inima dăruită”. Un călugăr cu studii de electronică, pasionat de o bibliotecă infinită: Biblia

– Pr. Victor-Emilian Dumitrescu: „Împreună cu prietena mea am hotărât să ne consacrăm Domnului”. Singurul preot român membru al comunităţii Magnificat

2.2. Preoţii despre ei înşişi: „Noi suntem servitori ai voştri, de dragul lui Isus” (2Cor 4,5)

2.3. Formatorii unui preot: „Îndur din nou chinurile naşterii până când Cristos se va forma în voi” (Gal 4,19)

– Pr. prof. dr. Wilhelm Dancă: „Preotul trebuie să fie prietenul lui Dumnezeu”. Ce aşteaptă Biserica locală de la un candidat la preoţie?

– Pr. prof. Eduard Ferenţ: „Seminarul pregăteşte slujitori”. Despre viaţa în seminarul diecezan

CAP. 3 – Mărturisitorii: „Sfinţii vor judeca lumea” (1Cor 6,2)

– Pr. Anton Crişan – Sfântul Ioan-Maria Vianney: „Dacă aş fi preot, aş vrea să câştig multe suflete pentru cer”

– Andrei Brezianu – Excepţionalism şi preoţie: cazul robului lui Dumnezeu Vladimir Ghika

EXTRASE

CAP. 1

Cu unul din securiştii care mă urmăreau constant am intrat într-o relaţie umană mai… altfel. De fiecare dată când plecam în Italia mă ruga să-i aduc diverse nimicuri pentru copii (discuri, ciocolată). Nu l-am refuzat, însă m-am folosit constructiv de această slăbiciune a lui: la schimb, eu l-am rugat să-mi treacă la vamă valiza mea cu iconiţe şi rozarii. Cu el am trecut prin vama aeroportului zeci de mii de iconiţe şi rozarii… Ceea ce era imposibil de conceput pentru vremea aceea, când nu era admisă intrarea în ţară a niciunui articol religios (ÎPS Ioan Robu).

La hirotonirea mea întru preoţie în 1969, am primit un pachet cu relicva Sfintei Tereza a Pruncului Isus (care conţinea şi imaginea sa), pe care vameşii din Sighetu-Marmaţiei – oraş de frontieră – au taxat-o ca „medalion cu fotografie de familie! (ÎPS György Miklós Jakubinyi)

Totul a început sub amvonul bisericii din satul meu natal, Gherăeşti, când parohul, pe atunci pr. Ioan Jicmon, se întorcea de la predică spre altar şi trecea printre noi, copiii adunaţi la Sfânta Liturghie, plin de sudoare şi cu o faţă strălucitoare. „Ce frumos, ce minunat apostol al lui Cristos! Oare eu nu pot să fac la fel, nu pot să le vorbesc oamenilor tot aşa, nu pot să predic ca părintele nostru?!”: aşa gândeam în acele momente… (PS Petru Gherghel)

Papa [Ioan Paul II-lea] al mi-a pus mâna pe umăr şi mi-a spus: „Ştii, şi eu am început ca episcop auxiliar de Cracovia, tot la 38 de ani” (PS Florentin Crihălmeanu).

CAP. 2.1.

[Pe când eram student la Litere] o colegă m-a întrebat dacă am avut vreo mare decepţie în dragoste de m-am călugărit: prejudecata clasică, a se citi „călugărul din vechiul schit”… Nu găsesc în asta un mobil suficient: o decepţie în dragoste să atragă după ea o viaţă de clauzură este o manieră perdantă de a aborda o traumă şi o viziune niţeluş cam… hipiotă asupra vieţii călugăreşti… Ca paranteză fie spus, în cazul situaţiilor delicate în relaţionarea cu partea feminină înclinată spre tentaţii de acest fel prefer, de departe, o mărturisire frustă, de tipul: „Părinte, m-am îndrăgostit de dumneavoastră” acelei „chirăieli” interminabile şi „bla-bla”-ului acela jenant de flirt aşa-zis evlavios. De ce? Pentru că în mărturisire e spaţiu de adevăr, e loc de decizie, te pot ajuta – dacă accepţi şi tu să depăşeşti această eroare în care te afli faţă de persoana mea, care e consacrată lui Dumnezeu (pr. Iulian Budău SJ).

„Orice mlădiţă care este în mine şi nu aduce rod, el [Tatăl] o înlătură şi oricare aduce rod o curăţă ca să aducă şi mai mult rod” (In 15,2). Cine a asistat vreodată la procesul de curăţare a viei ştie că, în momentul în care este tăiată o mlădiţă, din ea curg, lent, picături de sevă. În limbaj popular se spune foarte plastic că „via plânge”. Orice preot autentic, ca discipol trimis în lume să „aducă mult rod” (In 15,8) simte pe pielea lui aceste „operaţii”, adesea destul de dureroase, din partea Tatălui, simte cum preoţia lui doare (pr. Mihăiţă Blaj).

Poate că până atunci, la 29 de ani, Domnul mă mai chemase, dar eu refuzasem să aud. Aveam tot felul de bariere, pe care mi le ridicam singur. Una era aceea că nu aveam deloc ureche muzicală. Alta era că gândeam: „Poate, dacă m-aş mai naşte încă o dată şi să nu mai fac toate potlogăriile pe care le-am făcut în viaţa asta”… Însă intensitatea vocaţiei a fost atât de năucitoare, încât mi-am dat seama că barierele sunt numai ale mele, nu ale lui (pr. Aurel-Basarab Ana).

[În misiune, în Kenya,] mă gândeam cât sunt de adevărate cuvintele lui Isus de la trimiterea apostolilor: „Iată, v-am dat puterea să călcaţi peste şerpi şi scorpioni şi peste toată puterea duşmanului şi nimic nu vă va vătăma” (Lc 10,19). Noi eram acolo, aveam de-a face la propriu cu şerpi, cu scorpioni, cu hayana (forţele întunericului pe care le venerau unii localnici)… trăiam pe viu aceste cuvinte ale Evangheliei… În şase ani, nu numai că nu m-a muşcat şi nu m-a înţepat nimic, dar nici nu m-am îmbolnăvit de malarie, de tifos, de febră galbenă… Nu m-am simţit niciodată mai ocrotit de mâna Domnului ca acolo, în deşert…  (pr. Isidor Mârţ).

Când le-am spus prietenilor că vreau să apuc pe „calea sfinţeniei”, au rămas trăsniţi, deoarece era mai mult decât evident că nu prea „călcam eu a popă”. Aceeaşi reacţie a avut şi diriginta mea, care m-a şi muştruluit: „Măi, băiete, ce să cauţi tu la seminar?! Acolo merg oamenii liniştiţi, care au cât de cât note bune, nu un zvăpăiat ca tine, care n-are nicio treabă cu şcoala, ci doar cu baschetul şi cu fotbalul”. Desigur, atât diriginta, cât şi profesorii şi colegii spuneau asta având în minte noţiunea de „popă”, dar când le-am zis că lucrurile sunt şi mai complicate de atât, că eu mă fac preot catolic franciscan, spiritele s-au… inflamat şi mai tare. Băieţii râdeau de nu mai puteau pe seama mea, când le-am zis de castitate, iar alţii râdeau şi mai abitir de povestea cu misiunea, dar ziceau că e şi cool, că am să călătoresc prin ţări exotice (pr. Lucian-Mihai Bobârnac).

Am fost fascinat întotdeauna de filmul lui Zefirelli despre Francisc şi Clara, ei înşişi doi tineri foarte frumoşi, care l-au ales definitiv pe Dumnezeu. În general, viaţa frumoasă capătă o mai mare valoare atunci când este pusă în legătură directă cu Frumuseţea însăşi. În vreme ce, atunci când frumuseţea exterioară, trecătoare, este relaţionată cu altceva sau altcineva, ea poate ajunge să constituie un păcat. Păcatul înseamnă a da cinste altcuiva decât lui Dumnezeu pentru ceea ce Domnul însuşi îţi oferă în dar (pr. Francisc Ungureanu).

Îmi doream o familie. Trebuia să-mi limpezesc inima. Drept pentru care m-am… „aruncat” în câteva relaţii, cu implicaţiile lor afective. Nu ştiu, ori nu am ales bine, ori mi se părea imposibil să accept că pot trăi o viaţă întreagă lângă o singură persoană, dar asta m-a ajutat să întrevăd că aveam o altă chemare. Voiam să mă dăruiesc nu numai unei persoane, ci lumii întregi (pr. Luca Bulgarini OCD).

Eu cred că trebuie să existe şi preoţi prezentabili, altfel ce fel de „marketing” facem noi? Iar eu, prin alegerea mea, trebuie să fiu un semn că se poate să fii tânăr, frumos şi să nu doreşti altceva decât să-l slujeşti pe Cristos. Lumea de astăzi propune un cu totul alt model: trăieşte-ţi clipa, bucură-te acum, fă tot ce-ţi place, cine ştie ce va fi mâine… Mediatizăm numai frumuseţea, puterea, succesul omului, acel wellness, acea dorinţă de evitare a suferinţei, ca şi când tristeţea, suferinţa nici nu ar face parte din realitatea omului. Vedem un om aflat în căutarea fericirii, dar oare a fericirii adevărate sau a unei fericiri pur umane, fără referinţă la Dumnezeu?  (pr. Ionuţ-Paul Strejac).

Faptul că, prin cuvintele rostite de tine, pâinea devine trupul lui Cristos, e ceva cutremurător! Dar n-ai extaze, nu levitezi: nu e nevoie să ţi se întâmple ţie lucruri extraordinare pentru ca misterul să se înfăptuiască! Prefacerea are loc chiar dacă eu nu vorbesc swahili, iată forţa miracolului… iar Liturghia mea din satul acela pierdut în inima Africii era exact aceeaşi Liturghie care se celebrează în cea mai somptuoasă ceremonie pontificală din Vatican… (pr. Felix Roca).

[La începutul pastoraţiei] faptul că am luat contact lumea reală, cu oameni vii, în carne şi oase, care vin la tine şi te încarcă cu nişte aşteptări cărora tu nu le poţi face faţă, a fost o provocare imensă. Nu toţi aveau întrebări religioase ori dileme spirituale, unii veneau pentru o bucată de pâine, alţii pentru ajutor practic în diverse chestiuni… Mă simţeam ca un guru, bun la toate şi nepregătit pentru nimic. E puţin înspăimântător. Dar face bine. O ocazie de genul acesta mă pune în situaţia umilinţei mele (fiindcă nu sunt în stare să fac nimic singur) şi a umilinţei lui Dumnezeu (care se foloseşte de un terchea-berchea ca mine pentru a-şi duce la îndeplinire planul său) (pr. Marius Taloş SJ).

Când totul pare pierdut pentru omul pe care îl am înaintea mea, sunt pus în situaţia de a-i spune: „Dacă tu nu mai crezi, am să cred eu pentru tine; dacă tu nu mai poţi să speri, am să sper eu pentru tine”. E o dorinţă de a te întoarce la Domnul, pentru a-i şterge lacrimile provocate de păcat… Fiind mai conştient de iubirea Cuiva şi îndurerându-se mai mult că lezează acea iubire, preotul ar trebui să fie acela care să dorească mai intens să şteargă lacrimile lui Dumnezeu provocate de păcatele lui şi ale lumii… (pr. Victor-Emilian Dumitrescu).

CAP. 2.3.

Fecioria are două dimensiuni: spirituală şi trupească. Sfântul Ambroziu, în De virginitate, spune: „Nu Cristos aparţine fecioriei, ci fecioria aparţine lui Cristos”. Aşadar, cineva este cu atât mai feciorelnic cu cât este mai unit cu Cristos. Dimensiunea spirituală a fecioriei este cea mai importantă, iar fecioria trupească este doar o consecinţă a acesteia. Dificultatea înţelegerii faptului că un bărbat poate urma calea fecioriei vine din înţelegerea răsturnată a raportului dintre cele două: de aceea este necesar să fie bine înţeles că acela care alege castitatea, o alege şi o aprofundează primordial şi fiinţial la nivel spiritual, după care abordarea la nivel trupesc devine mai simplă, fiind numai o consecinţă a abordării corecte la nivel spiritual (pr. prof. dr. Eduard Ferenţ).

DE CE SUNT PREOT. 15 dialoguri îndrăzneţe propuse de Claudia Stan, cu un Cuvânt înainte de PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti – Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, Bucureşti, 2010 – 280 pag. (20×14 cm), 20 lei.

Iată un link al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi în care sunt menţionate toate locaţiile în care este disponibilă cartea în acest moment (inclusiv comenzi online): http://ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20100277

Comenzi online

Comenzi e-mail: libraria@arcb.ro (zona Bucureşti), libraria@ercis.ro (zona Iaşi)

Recenzie „Actualitatea Creştină”, martie 2010

Comunicat www.ercis.ro, martie 2010 

Aprecieri din partea cititorilor

Emisiunea „Librăria Radio” (Radio Maria) despre „DE CE SUNT PREOT. 15 dialoguri îndrăzneţe” (23 martie 2010) 

Anunţ „Lumina Creştinului”, aprilie 2010

Recenzie OGLINDANET, 1 august 2010

„DE CE SUNT PREOT. 15 dialoguri îndrăzneţe”  în direct la Radio România Cultural (16 septembrie 2010)

Lansarea cărţii la catedrala Sf. Iosif, în cadrul Sf. Liturghii celebrate de ÎPS Arhiepiscop Ioan Robu (21 februarie 2010)

Alte confesiuni despre vocaţia la preoţia catolică

Anunțuri