Consătenii lui Isus se comportă azi asemenea oamenilor din toate timpurile care au impresia că le ştiu mereu pe toate: „Nu este el tâmplarul?” (Mc 6,3), se întreabă ei, etichetându-l rapid şi punându-l în colţul lui, căci, vorba ceea, cum poate fi un tâmplar profet, ba, mai mult Dumnezeu? Avem şi noi obiceiul acesta de a aplica etichete şi de categorisi radical, de a „băga la cutiuţă”, ca într-un insectar, „speciile” între care ne învârtim. Ăsta-i prea prost, la ce pot să mă aştept de la el? Ăsta e prea mic, ce ştie el despre viaţă? Ăsta e prea sărac, de unde să ştie el să-mi dea mie sfaturi financiare? Toate astea nu sunt decât un alt fel de „Ăsta e tâmplar, ce ştie el despre profeţii?”. Cu toţii facem acest fel de etichetări. Uneori chiar nerostite. Îmi place un vânzător ambulant de ziare care îşi face veacul pe la mine prin cartier. Când mă urc în tramvai şi dau de el, mă bucur să-l văd, fiindcă ştie întotdeauna să mă întâmpine cu un zâmbet. E un bătrânel ponosit ca vai de el, iar eu nu-i sunt clientă, fiindcă nu cumpăr niciodată ziare. Cu toate astea, de fiecare dată când mă vede, mă salută, îmi zâmbeşte şi-mi urează o zi bună. O vreme, am avut şi eu reacţia pe care o au majoritatea celor din tramvai: „Nu este el vânzătorul de ziare? Ce treabă am eu cu el?”. M-am dezbărat demult de atitudinea asta: acum îl salut eu prima când îl văd. Dar am, în continuare, imens de multe alte feluri de a întreba, cu sau fără glas: „Nu este el tâmplarul?”