Azi e sărbătoarea Întâmpinării Domnului la Templul din Ierusalim, unde Pruncul Isus este prezentat de Sfânta Fecioară Maria şi de sfântul Iosif. Aş vrea să reflectăm o clipă asupra cuvintelor bătrânului Simeon, care, în minunata cântare Nunc dimittis, îl numeşte pe Prunc „lumină pentru luminarea neamurilor” (Lc 2,32). Cristos e Lumina veşnică („Lumină din Lumină”, cum rostim în Crez), întrupată în mijlocul omenirii în urmă cu două mii de ani (tema Luminii este explicitată mai profund în Evanghelia după Ioan). Lumina e cauză, luminarea efect. Folosim adeseori expresia „să te lumineze Dumnezeu”. Dacă lumina (Cristos) e cauza, atunci luminarea e înţelepţire, cuminţenie, aşezare pe locul din urmă la ospeţe. Şi acum, în această sărbătoare, iată că vine momentul să ne întrebăm cât de mult ne lăsăm noi luminaţi de această Lumină? Ne deschidem inima să o primim, ori o punem sub obroc?