Vorbind despre semnele după care vor fi recunoscuţi ucenicii săi, Isus spune, printre altele: „în numele meu vor alunga demoni” (Mc 16,17). Desigur, când auzim asta, ne ducem cu gândul imediat la exorcisme spectaculoase şi la posesii diabolice lipsite de echivoc. Şi, pe bună dreptate, în baza puţinei noastre credinţe, ne îndoim a fi în stare de a „scoate draci”. Invalidează neputinţa noastră făgăduinţa lui Isus? 1. Faptul că noi n-o putem face, nu înseamnă că nu e posibil, ci doar că nu nici măcar avem credinţa aceea de mărimea unui bob de muştar care ne-ar făcea să mutăm munţii din loc. 2. Dacă nu putem scoate demoni din aceştia de calibru, nu ne-ar fi oare de folos să ne „facem mâna” mai întâi pe unii mai „soft”? Ce-ar fi să ne apucăm să scoatem mai întâi din noi înşine demonii mândriei, mâniei, desfrâului? Da. Putem să alungăm demoni. Doar că nu trebuie să ne fixăm targeturi prea înalte. Să începem mai întâi cu proprii noştri pui de drac.
Putem să alungăm demoni?
25 Luni ian. 2010
Posted Cinci minute cu Isus
in
Laura a spus:
Da, primul pas e propria noastră îmbunătăţire.
Deja, se observă că „marile noastre probleme” sunt, în general, legate de salvarea celorlalţi, într-o compulsivă obsesie. Scăpând din vedere faptul că nu-i poate scăpa pe ceilalţi decât acela care a devenit el mai bun (într-un circuit al „bunătăţii” care nicidecum nu poate fi cuantificabil, niciodată neputând fi suficient de buni, întrucât aici nu e loc de suficienţă).
(Şi, dacă vom fi în stare de asta, restul poate fi făcut numai dacă vrea Dumnezeu, totuşi!)
Anamaria a spus:
„Deja, se observă că “marile noastre probleme” sunt, în general, legate de salvarea celorlalţi, într-o compulsivă obsesie.”
Excelent Carmen, mă recunosc, din nefericire, în acestă descriere.
A.M
Anamaria a spus:
Scuze, vroiam sa scriu Laura….