Vorbind despre semnele după care vor fi recunoscuţi ucenicii săi, Isus spune, printre altele: „în numele meu vor alunga demoni” (Mc 16,17). Desigur, când auzim asta, ne ducem cu gândul imediat la exorcisme spectaculoase şi la posesii diabolice lipsite de echivoc. Şi, pe bună dreptate, în baza puţinei noastre credinţe, ne îndoim a fi în stare de a „scoate draci”. Invalidează neputinţa noastră făgăduinţa lui Isus? 1. Faptul că noi n-o putem face, nu înseamnă că nu e posibil, ci doar că nu nici măcar avem credinţa aceea de mărimea unui bob de muştar care ne-ar făcea să mutăm munţii din loc. 2. Dacă nu putem scoate demoni din aceştia de calibru, nu ne-ar fi oare de folos să ne „facem mâna” mai întâi pe unii mai „soft”? Ce-ar fi să ne apucăm să scoatem mai întâi din noi înşine demonii mândriei, mâniei, desfrâului? Da. Putem să alungăm demoni. Doar că nu trebuie să ne fixăm targeturi prea înalte. Să începem mai întâi cu proprii noştri pui de drac.