„Vino şi stai în mijloc” (Mc 3,3), îl îndeamnă Isus pe omul din sinagogă cu mâna paralizată, pe care se pregăteşte să-l vindece. Nu ştiu care e explicaţia exegetică a acestei pericope, dar eu văd în ea felul în care Domnul ne pune pe fiecare din noi în mijloc, ne cheamă în faţă, ne aduce în centrul atenţiei sale personale, atunci când se pregăteşte să ne tămăduiască de noi înşine şi de cele din afara noastră. Isus ne aşează în centrul Inimii lui Preasfinte. Şi această „aşezare sub lumina reflectoarelor” e, în sine, o tămăduire. Pentru că atunci când ştii că eşti în Inima lui, sub ochii lui, te bucuri de toată atenţia lui, nu numai că boala ta ajunge instantaneu pe locul doi, dar tu însuţi te simţi prea copleşit de toată această atenţie ca să-ţi mai treacă prin cap să te mai laşi contaminat cu una cu două de molimele care bântuie şi încercă să te înhaţe din nou. A fi pus în centru de către Isus e un soi de vaccin universal valabil.

Anunțuri