„V-am botezat cu apă, el însă vă va boteza cu Duhul Sfânt” (Mc 1,8), spune Ioan Botezătorul mulţimilor. Avea papa Ioan Paul al II-lea o vorbă care să îndemne pe fiecare dintre noi la meditaţie: „Creştine, ce ai făcut cu Botezul tău?” De câte ori ne gândim concret la asta, la faptul că, prin Botez, suntem însemnaţi cu sigiliul de neşters al Duhului Sfânt? Se poartă acum, în lumea secularizată, „certificatele de dezbotezare”: e limpede că aceia care le solicită nu înţeleg că o simplă bucată de hârtie nu şterge acest sigiliu al Duhului imprimat în inimă pentru totdeauna. Dar, în ciuda zădarniciei ei, orice tentativă umană de „dezbotezare” (fie ea formală, precum aceste „certificate”, ori mai subtilă, prin depărtarea de Domnul) ne răneşte profund inima şi îl răneşte pe Duhul Sfânt care, cu toată nimicnicia şi îndărătnicia noastre, sălăşluieşte în noi din clipa rostirii formulei de Botez în numele Sfintei Treimi.