„Daţi-le voi să mănânce” (Mc 6,37), îşi îndeamnă Isus apostolii înainte de înmulţirea pâinilor. Mulţi oameni încearcă să-şi justifice propria convingere în inexistenţa lui Dumnezeu spunând că, dacă El ar exista, nu ar îngădui foametea care năpăstuieşte o mare parte a omenirii. Prin cuvintele de azi, premergătoare înmulţirii celor câteva pâini care au ajuns să hrănească mai multe mii de oameni, Isus ne spune că el are nevoie de noi, toţi ucenicii Lui, pentru a potoli foamea omenirii (fie ea fizică, ori spirituală). El ne îndeamnă să pornim cu gând bun şi cu încredere la ajutorarea celor sărmani: un bănuţ, o pâine, o vorbă bună, o mângâiere. Toate acestea pot părea mărunte, nesemnificative, şi poate că de multe ori renunţăm să facem aceste gesturi tocmai gândindu-ne că suntem prea săraci pentru a-i oferi ceva de valoare Domnului. Dar El ia micimea gestului nostru şi, asemenea pâinilor, îl multiplică, îl face îndestulător pentru cei cărora le este adresat. Cine a hrănit mulţimea? Noi sau El? Noi am început (cu foarte puţin), El a desăvârşit (cu infinit mai mult). Dar El aşteaptă întotdeauna de la noi acest început.