Cuvintele prin care Isus îi vindecă pe cei doi orbi care îi implorau milostivirea reflectă o abordare care revine frecvent în evanghelii: „Facă-se vouă după credinţa voastră” (Mt 9, 29). Credinţa e condiţia esenţială a tămăduirii şi nu ştiu ca Isus să fi făcut vreo vindecare în lipsa credinţei beneficiarului respectivei vindecări. În afara sensului evident al acestui „mod de lucru” al lui Isus (în rugăciune trebuie să te încredinţezi, să te abandonezi Domnul în întregime), nu pot să nu mă gândesc la o subtilitate: celui care crede, vindecarea îi confirmă autenticitatea credinţei sale; celui care nu crede, lipsa vindecării îi confirmă faptul că Dumnezeu nu există. Sigur, s-ar putea comenta că există şi credincioşi care rămân nevindecaţi. Eu însă nu cred asta. Cred că depinde doar de ce fel de vindecare vorbim.