„Ai nesocotit ziua în care Dumnezeu ţi-a oferit harul său” (Lc 19,44), plânge azi Isus asupra poporul nerecunoscător. Gândindu-mă când am făcut asta, strict înaintea convertirii, când am fost nepăsătoare la chemarea Domnului, risc să cad într-o mare capcană. Şi ieri, şi azi, şi cu siguranţă şi mâine, am să nesocotesc harurile primite. De vină e slăbiciunea mea, firea mea nestatornică, încăpăţânarea şi răutatea mea. Însă diferenţa între timpul când nu îl cunoşteam pe Cristos şi ziua de azi, de ieri şi de mâine e una agravantă: atunci era neştiinţă, acum e nesocotire în cunoştinţă de cauză (adică dispreţ). Ştiind asta, cât de încărcat de mâhnire îmi pare felul în care Isus plânge acum pentru mine, la fel cum plâns asupra Ierusalimului, cu două mii de ani în urmă…