„Am venit să aduc foc pe pământ” (Lc 12,49). Pentru cei care consideră creştinismul o trăire niţeluş bleagă („nătângă”, vorba lui Steinhardt) şi veşnic obedientă unor realităţi pe care trebuie să le trateze cu resemnare, Isus explică fără echivoc esenţa învăţăturii sale. Cuvântul evangheliei e foc şi de fiecare dintre noi depinde dacă sporim vâlvătaia, ori de-abia suntem în stare să întreţinem o pâlpâire… Vâlvătaia aprinde tot ce e în jur, pâlpâirea e o lumină muribundă. Suntem în stare să aprindem lumea cu focul credinţei din noi, ori tragem să murim în formalisme şi autosuficienţă?