După expunerea parabolei năvodului, Isus le explică ucenicilor, printr-o imagine escatologică foarte dură, sfârşitul „celor răi”: „Îngerii vor veni şi vor despărţi pe cei răi de cei drepţi, şi-i vor arunca în cuptorul cu foc” (Mt 13,49). Cred că ar trebui să avem mereu în minte imaginea aceasta a cuptorului cu foc, mai cu seamă atunci când păcătuim. Să ne punem cât mai des – dar realist, fără deznădejde şi lipsă de curaj că vom izbândi in lupta cea bună – întrebarea aceasta: dacă sfârşitul ar fi astăzi, acum, peste 5 minute, nu cumva aş fi numai bun pentru cuptorul de foc?

Îmi place mult pilda următoare dată de un sfânt (din nefericire, nu îmi amintesc precis care, poate mă ajutaţi voi). Se punea întrebarea: „Ce aţi face dacă sfârşitul ar fi mâine?”. Confraţii sfântului au răspuns, plini de zel: „Aş face o spovadă bună, m-aş împărtăşi, m-aş strădui să trăiesc desăvârşit”. Venind şi rândul sfântului, acesta a răspuns: „Nu aş face nimic”. Ceilalţi, uluiţi (fiindcă îl ştiau plin de fervoare), îl întreabă: „Cum aşa?”. Iar el explică: „De fiecare dată când mă spovedesc, mă străduiesc să fac cea mai bună spovadă posibilă, ca şi cum ar fi ultima. De fiecare dată când mă împărtăşesc, încerc să o fac cu cât mai mulţă evlavie şi iubire. Iar să trăiesc desăvârşit mă străduiesc în fiecare clipă. Deci, dacă sfârşitul ar veni mâine, nu aş face nimic în plus faţă de ceea ce am făcut până acum”.

Aşadar, cuptorul cu foc ori împreună-vieţuirea cu Domnul? Cu alte cuvinte, ce ai face acum dacă ai ştii că sfârşitul e mâine?