„Cine este cel mai mic între voi, acela este mare” (Lc 9,48), le spune azi Isus ucenicilor în rândul cărora „s-a iscat o discuţie” privitoare la care dintre ei „este cel mai mare” (Lc 9,46). Explicit sau implicit, astfel de discuţii de iscă zilnic la serviciu, la şcoală, în familie. Şi acum, după două mii de ani de la rostirea acestor cuvinte, logica umană se conduce după aceleaşi criterii ca în vremea lui Isus: cel mai mare e cel care are cei mai mulţi bani, cea mai bună educaţie, cel mai bun job etc. Sau, în limbaj balcanic contemporan, cel mai mare cel mai „şmecher”. Întrebarea pe care trebuie să mi-o pun atunci când aleg tipul de „mărire” care mă interesează să-l dobândesc e următoarea: înaintea cui vreau să fiu mare? Dacă vreau să fiu mare înaintea lumii, atunci e imperios necesar să continui să-mi etalez toate cele care după standardul ei mă fac să fiu (sau să par) cool. Dacă dimpotrivă, vreau să fiu mare înainte lui Isus, „şmecheria” e cu totul alta şi presupune să mă fac mic în ochii lumii, slujitor al tuturor, slugă nevrednică. Dacă nu ştii ce să alegi, încearcă măcar azi, atunci când se iveşte o ocazie să te dai mare după criteriile lumii, să fii „şmecher” după standardul evangheliei: dacă poţi asta, poţi orice.