Caravaggio, „Chemarea lui Matei” (1599-1600)

Caravaggio, „Chemarea lui Matei” (1599-1600)

 

„Isus a văzut un om, cu numele de Matei, şezând la biroul lui de vameş şi i-a zis: «Urmează-mă!» Matei s-a ridicat şi l-a urmat” (Mt 9,9). Scena aceasta mi s-a părut dintotdeauna prototipul urmării desăvârşite a Domnului. Isus spune un singur cuvânt (sunt încredinţată că lucrurile s-ar fi petrecut întocmai şi dacă el ar fi făcut doar un simplu gest), iar Matei se ridică imediat, lasă totul şi se duce cu el. Nu pune absolut nici o întrebare, se încredinţează total. Nu tu „stai, că am altă treabă acum”… Nu tu „dar unde vrei să mergem?”… Nu tu „eu nu cred că e bine să-mi las preocupările mele”… Doar atât: „s-a ridicat şi l-a urmat”. Câte „ridicări” şi „urmări” din acestea facem noi zilnic, fără a pune întrebări, fără a ne lamenta, fără a ne da cu părerea? Pur şi simplu să ne „ridicăm”, în duh, din preocupările şi calculele noastre lumeşti, pentru a ne duce după El…