180px-The_priests_Debut_Album

„The Priests” este un grup muzical alcătuit din trei preoţi romano-catolici din Irlanda de Nord: pr. Eugene O’Hagan şi fratele său pr. Martin O’Hagan, alături de pr. David Delargy. Descoperiţi de Mike Hedges (care a lucrat şi cu U2), cei trei au înregistrat albumul lor de debut, intitulat „The Priests” (produs de Sony BMG), în Irlanda de Nord şi la Roma (în Bazilica „Sf. Petru”). Albumul a fost lansat în noiembrie 2008 în Irlanda şi în peste alte 30 de ţări şi, la numai o lună de la lansare, a fost înregistrat de Cartea Recordurilor ca fiind albumul clasic de debut cu cea mai rapidă ascensiune a vânzărilor. El s-a plasat pe locul 1 în Irlanda (ca urmare a vânzării a peste 1 milion de exemplare, conform „The Tablet”), transformându-se în disc de platină în Irlanda, Statele Unite, Suedia, Norvegia. Revista „Time” a scris despre ei: „Cântă ca îngerii”. Protagoniştii acestui succes au decis să doneze încasările operelor de binefacere ale Bisericii.

Pe site-ul oficial al grupului puteţi afla mai multe amănunte despre acest proiect şi puteţi asculta câteva titluri ale albumului.

Iată în continuare câteva piese foarte cunoscute în interpretarea celor de la „The Priests”:

Franz Schubert, „Ave Maria”

Andrew Lloyd-Webber, „Pie Jesu”

Cesar Franck, „Panis Angelicus”