st ritaAstăzi Biserica sărbătoreşte 552 de ani de la mutarea în cer a celei care va deveni ulterior sfinta Rita din Cascia. Am avut privilegiul să mă rog înaintea relicvei ei şi să mă împărtăşesc de harurile minunate primite de la Domnul prin mijlocirea ei binecuvântată. De asemenea, am avut bucuria de a descoperi că sfânta Rita, asemenea sfinţilor Francisc din Assisi şi Anton de Padova, e o sfântă cu adevărat „universală”, devoţiunea către ea depăşind de mult barierele confesionale şi chiar cele religioase. Acum doresc să vă împărtăşesc rugăciunea către sfânta Rita care e cea mai dragă inimii mele, prin cuvintele căreia sfânta m-a ascultat întotdeauna. Rostiţi-o şi voi, astăzi, în sărbătoarea ei:

O, preamilostivă sfântă Rita, ajutorul celor sărmani, nu s-a auzit niciodată ca cei ce s-au îndreptat către tine în necazuri să nu fi fost ascultaţi. Oare eu singur voi fi acel nefericit, nedemn de privirea ta, eu singurul neascultat de tine? O, nu, iubita mea sfântă! Tu ştii ce înseamnă a suferi şi că suferinţa e atât de mare. Necazurile mă strâng din toate părţile, suferinţele îmi apasă inima, strâmtorările îmi amărăsc zilele şi orice picătură de sprijin omenesc dispare în jurul meu.

Ce altă speranţă îmi mai rămâne, după Dumnezeu şi Sfânta Fecioară, decât la tine, o, dulce mângâietoare a celor care suferă? Gândeşte-te aşadar la mine. Dobândeşte-mi de la Domnul resemnare în împotriviri, mângâiere în întristări, eliberare de orice rău şi ajutorul particular pe care ţi-l cer acum……Amin. 

Tatăl nostru…

Bucură-te, Marie…

Slavă Tatălui…