Giotto, „Confirmarea regulii sfântului Francisc” (1292-1299)

Giotto, „Confirmarea regulii sfântului Francisc” (1292-1299)

 

Zilele acestea, în capitala mondială a franciscanismului, Assisi, are loc un eveniment major pentru lumea franciscană de pretutindeni: Capitulul Internaţional al Rogojinilor care comemorează 800 de ani de la aprobarea de către papa Inocenţiu al II-lea a primei reguli a ordinului. Faţă de celebrul capitul de la Porziuncola din 1212, la care au participat aproximativ 5.000 de fraţi, cel din 2009 beneficiază de prezenţa a 2.800 de fraţi, cifră care mie personal, luând în calcul criza valorilor spirituale în lumea secularizată în care trăim, mi se pare extrem de încurajatoare (şi de ce ne-am îndoi, de vreme ce însuşi Domnul i-a făgăduit sfântului Francisc că ordinul lui vă dăinui cât va dăinui lumea…).       

Pe situl oficial al evenimentului se poate urmări transmisiunea directă televizată a tuturor momentelor importante, preluată de pe TeleRadio Padre Pio. Sf. Liturghie solemnă de aseară a fost absolut înălţătoare. Cei cărora le place în mod deosebit muzica bisericească, au oportunitatea de a asculta piese a capella extrem de vechi, datând din primii ani de după moartea sfântului Francisc (aprox. 1230).  

Anunțuri