St Francis.jpg

Într-o zi de iarnă, călătorind Sfântul Francisc împreună cu fratele Leon dinspre Perugia către Santa Maria degli Angeli şi suferind aprig din cauza frigului, l-a chemat la el pe fratele Leon, care mergea înaintea lui şi i-a spus: „Frate Leon, dacă ar fi pe placul lui Dumnezeu ca fraţii noștri să dea, pe toate meleagurile, mare pildă de sfinţenie şi învăţătură, ia seama că aceasta nu ar fi bucuria desăvârşită”.

Ceva mai încolo, Sfântul Francisc l-a chemat pentru a doua oară: „Frate Leon, şi dacă fraţii noștri l-ar face pe olog să meargă, dacă l-ar îndrepta pe cel gârbov, dacă ar alunga duhurile rele, dacă i-ar reda orbului vederea, auzul celui surd, dacă ar învia morţii după patru zile, ia seama că nici aceasta nu ar fi bucuria desăvârşită”.

La scurt timp după aceasta, a strigat cu glas tare: „Frate Leon, dacă fraţii noștri ar cunoaşte toate limbile, dacă ar stăpâni fiecare ştiinţă, dacă ar putea tălmăci întreaga Scriptură, dacă ar avea darul profeţiei şi ar putea revela nu doar lucrurile viitoare, ci şi tainele tuturor conştiinţelor şi tuturor sufletelor, ia seama că nici aceasta nu ar fi bucuria desăvârşită”.

După ce a mai făcut câţiva paşi, a spus iarăşi cu voce tare: „Frate, Leon, mieluşelul Domnului! Dacă fraţii noștri ar grăi limba îngerilor, dacă ar putea tălmăci mersul astrelor, dacă ar cunoaşte virtuţile tuturor plantelor, dacă toate comorile pământului le-ar fi descoperite, dacă li s-ar face cunoscute toate cele ce sunt de aflat despre păsări, peşti, animale, oameni, copaci, pietre, rădăcini, ape, ia seama că nici aceasta nu ar fi bucuria desăvârşită”.

Îndată şi-a ridicat glasul din nou: „Frate Leon, şi dacă fraţii noștri ar avea darul predicării astfel încât să-i convertească pe toţi necredincioşii la credinţa în Cristos, ia seama că nici aceasta nu ar fi bucuria desăvârşită”.

Cum acest discurs durase preţ de două poşte, fratele Leon se mira şi întrebându-l pe sfânt, îi zise: „Părinte, te rog să-mi spui atunci care este bucuria desăvârşită”.

Atunci Sfântul Francisc îi răspunse: „Dacă ajungem la Santa Maria degli Angeli, uzi până la piele şi tremurând de frig, plini de noroi şi sfârşiţi de foame, şi când batem la poarta mănăstirii, portarul vine la noi furios să ne întrebe cine suntem; dacă, după ce i-am spus: «Suntem doi dintre fraţi», el ne răspunde mânios: «Nu grăiți adevărul, sunteţi nişte netrebnici care înşeală lumea şi iau pomana de la gura săracilor»; dacă după aceea refuză să ne deschidă şi ne lasă afară, în zăpadă şi zloată, răbdând de frig şi foame până la căderea nopţii, atunci, dacă suferim o asemenea nedreptate şi asemenea dispreţ cu răbdare, fără a ne tulbura şi fără să cârtim, crezând cu smerenie şi dragoste că portarul ne cunoaşte cu adevărat şi că Dumnezeu îl face să grăiască astfel împotriva noastră, ia seama, frate Leon, aceasta este bucuria desăvârşită. Şi dacă batem iarăși la poartă, iar portarul iese mânios să ne alunge, tunând şi fulgerând, ca şi cum am fi nişte şarlatani netrebnici, spunând: «Afară cu voi, tâlhari nenorociţi! La temniță cu voi, căci aici nici nu veţi mânca, nici nu veţi dormi» şi dacă primim aceasta cu răbdare, cu bucurie, cu iubire, frate Leon, ia seama că aceasta e cu adevărat bucuria desăvârşită. Şi dacă, mânaţi de frig şi foame, batem din nou la poartă, chemându-l pe portar şi implorându-l cu lacrimi să ne deschidă şi să ne ofere adăpost, pentru iubirea lui Dumnezeu, şi dacă el ar veni şi mai mânios ca înainte, strigând: «Aceştia sunt nişte pungaşi supărători, o să le dau ceea ce merită» şi luând un baston noduros, ne-ar înşfăca de glugă, aruncându-ne la pământ, rostogolindu-ne în zăpadă, şi ne-ar bate şi ne-ar răni cu nodurile bastonului, dacă suferim toate aceste ocări cu răbdare şi bucurie, gândindu-ne la suferinţele Preaslăvitului nostru Domn, pe care le primim din iubire pentru El, ia seama, frate Leon, că aici, în sfârşit, este bucuria desăvârşită. Şi acum, frate, ascultă încheierea. Mai presus de toate harurile şi toate darurile Duhului Sfânt pe care Cristos le acordă prietenilor săi, este harul de a te birui pe tine însuţi şi de accepta de bunăvoie, din iubire faţă de Cristos, toate suferinţele, ocările, lipsurile şi dispreţul; căci nu ne putem lăuda cu nici un alt har, văzând că nu vine de la noi, ci de la Domnul, dupa vorbele Apostolului: Ce ai ce nu ai primit de la Dumnezeu? Şi dacă ai primit, de ce te mândreşti ca şi cum nu ai fi primit? Dar în crucea Domnului ne putem lăuda, dupa cum spune în altă parte Apostolul: Nu mă voi lăuda cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos. Amin”.

(Din Floricelele Sf. Francisc, cap. VIII)

Anunțuri