El Greco, “Sf. Francisc şi fr. Leon meditând asupra morţii”, aprox. 1600

El Greco, “Sf. Francisc şi fr. Leon meditând asupra morţii”, aprox. 1600

Într-o zi de iarnă, călătorind Sf. Francisc împreună cu fr. Leon dinspre Perugia către Santa Maria degli Angeli şi suferind aprig din cauza frigului, l-a chemat la el pe fr. Leon, care mergea înaintea lui şi i-a spus: “O, frate Leon, dacă ar fi pe placul lui Dumnezeu ca fraţii minori să ofere, pe toate meleagurile, mare pildă de sfinţenie şi învăţătură, ia seama că aceasta nu ar fi bucuria desăvârşită”.

Ceva mai încolo, Sf. Francisc l-a chemat pentru a doua oară: “O, frate Leon, dacă şi dacă fraţii minori l-ar face pe olog să meargă, dacă l-ar îndrepta pe cel adus de spate, ar alunga duhurile rele, ar reda vederea orbului, auzul celui surd, dacă ar învia morţii după patru zile, ia seama că nici aceasta nu ar fi bucuria desăvârşită”.

La scurt timp după aceasta, a strigat cu glas tare: “O, frate Leon, dacă fraţii minori ar cunoaşte toate limbile, dacă ar stăpâni fiecare ştiinţă, dacă ar putea tălmăci întreaga Scriptură, dacă ar avea darul profeţiei şi ar putea revela nu doar lucrurile viitoare, ci întocmai şi tainele tuturor conştiinţelor şi tuturor sufletelor, ia seama că nici aceasta nu ar fi bucuria desăvârşită”.

După ce a mai făcut câţiva paşi, a spus iarăşi cu voce tare: “O, frate, Leon, mieluşel al Domnului! Dacă fraţii minori ar grăi în limba îngerilor, dacă ar putea explica traiectoria astrelor, dacă ar cunoaşte virtuţile tuturor plantelor, dacă toate comorile pământului le-ar fi descoperite, dacă li s-ar face cunoscute toate proprietăţile tuturor păsărilor, peştilor, animalelor, oamenilor, capacilor, pietrelor, rădăcinilor, apelor, ia seama că nici aceasta nu ar fi bucuria desăvârşită”.

Imediat şi-a ridicat glasul din nou: “O, frate Leon, şi dacă fraţii minori ar avea darul predicării astfel încât să-i convertească pe toţi necredincioşii la credinţa în Cristos, ia seama că nici aceasta nu ar fi bucuria desăvârşită”.

Cum acest de discurs durase preţ de două poşte, fratele Leon se mira şi întrebându-l pe sfânt, îi zise: “Părinte, te rog să-mi spui atunci care este bucuria desăvârşită”.

Sf. Francisc răspunse: “Dacă ajungem la Santa Maria degli Angeli, uzi până la piele şi tremurând de frig, plini de noroi şi sfârşiţi de foame, şi când batem la poarta mănăstirii, portarul vine la noi furios să ne întrebe cine suntem; dacă, după ce i-am spus: «Suntem doi dintre fraţi», el ne răspunde mânios: «Nu spuneţi adevărul, sunteţi nişte netrebnici care înşeală lumea şi iau pomana de la gura săracilor»; dacă după aceea refuză să ne deschidă şi ne lasă afară, în zăpadă şi zloată, răbdând de frig şi foame până la căderea nopţii, atunci, dacă suferim o asemenea nedreptate şi asemenea dispreţ cu răbdare, fără a ne tulbura şi fără să cârtim, crezând cu smerenie şi dragoste că portarul ne cunoaşte cu adevărat şi ca Dumnezeu îl face să grăiască astfel împotriva noastră, ia seama, o, frate Leon, aceasta este bucuria desăvârşită. Şi dacă batem la poartă iarăşi, iar portarul iese mânios să ne alunge, tunând şi fulgerând, ca şi cum am fi nişte şarlatani netrebnici, spunând: «Afară cu voi, tâlhari nenorociţi! La puşcărie cu voi, căci aici nici nu veţi mânca, nici nu veţi dormi» şi dacă primim aceasta cu răbdare, cu bucurie, cu iubire, o, frate Leon, ia seama că aceasta e cu adevărat bucuria desăvârşită. Şi dacă, mânaţi de frig şi foame, batem din nou la poartă, chemându-l pe portar şi implorându-l cu lacrimi să ne deschidă şi să ne ofere adăpost, pentru iubirea lui Dumnezeu, şi dacă el vine şi mai mânios ca înainte, strigând: «Aceştia sunt nişte pungaşi supărători, o să le dau ceea ce merită» şi luând un baston noduros, ne-ar înşfăca de glugă, aruncându-ne la pământ, rostogolindu-ne în zăpadă, şi ne-ar bate şi ne-ar răni cu nodurile bastonului, dacă suferim toate aceste ofense cu răbdare şi bucurie, gândindu-ne la suferinţele Preaslăvitului nostru Domn, pe care le împărtăşim din iubire pentru El, ia seama, o, frate Leon, că aici, în sfârşit, este bucuria desăvârşită. Şi acum, frate, ascultă încheierea. Mai presus de toate harurile şi toate darurile Duhului Sfânt pe care Cristos le acordă prietenilor săi, este harul de a te înfrânge pe tine însuţi şi de accepta de bunăvoie, din iubire faţă de Cristos, toate suferinţele, ofensele, lipsurile şi dispreţul; căci nu ne putem lăuda cu nici un alt har, văzând că nu vine de la noi, ci de la Domnul, dupa vorbele Apostolului: Ce ai ce nu ai primit de la Dumnezeu? Şi dacă ai primit, de ce te mândreşti ca şi cum nu ai fi primit? Dar în crucea Domnului ne putem lăuda, dupa cum spune în altă parte Apostolul: Nu mă voi lăuda cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos. Amin”.

(Din Floricelele Sf. Francisc, cap. VIII)

Anunțuri