Inconsecvenţă sau neputinţă? A nu reuşi să faci (trupeşte) ceea ce crezi şi gândeşti (îngereşte). Eterna ruptură dintre materie şi spirit, care se încleştează din veşnicie într-o luptă pe viaţă şi pe moarte. “Pentru a trăi, trebuie să murim” (Sf. Josemaria Escriva). Războiul nevăzut al cuviosului Paisie Aghioritul. Nevăzut în exterior, dar atât de pregnant şi de răscolitor în interior. Căci a muri pentru tine însuţi este exerciţiul de mortificare supremă, care face din cea mai elementară încercare de a-ţi ucide eul pentru a te înălţa lângă Cristos o reeditare concretă a Calvarului. El, Calvarul, se insinuează în viaţa cotidiană, în fiece clipă în care, închizându-ne durerea în faţa lumii, ne-o dezvăluim Domnului, acceptându-ne condiţia de sclavi ai iubirii sale şi încetând să ne mai revoltăm impotriva suferinţei ca şi când aceasta ar fi o pedeapsă, şi nu un har. Odată cu revelarea suferinţei ca har, ea încetează a mai fi, chiar şi în termeni lumeşti, suferinţă şi ajunge să fie cunună.