Ieri dimineata am primit un telefon neasteptat. De la C. Nu suntem grozav de apropiati, dar vorbim la sedintele de pregatire a catehezelor si ne vedem la biserica duminica. C. e o persoana pe care o admir foarte tare. Are intotdeauna intiparita pe fata acea bucurie a crestinului care crede din tot sufletul, care face tot ce face si spune tot ce spune numai intru Cristos. Ieri m-a sunat sa ma intrebe ce e cu mine, daca am vreo problema, daca sunt suparata, fiindca am lipsit la ultimele doua cateheze, la Adoratia de sambata trecuta… Am vorbit cu el vreun sfert de ora.

Asta e biserica: crestini care au sufletul alaturi de alti crestini. Comuniunea. Gandul bun pentru un om pe care nici macar nu il cunosti prea bine, dar caruia ii oferi timpul tau, facandu-l sa-l simta pe Cristos prin tine. Te-ai gandit vreodata ca suntem cu totii niste cersetori? Poate ca, uneori, e mai dureros si mai greu suportabila singuratatea, izolarea, amaraciunea sufleteasca, decat saracia materiala. Daca exista atat de multi saraci financiar, care nu au dupa ce bea apa, cred ca saraci sufleteste suntem cu totii, din nefericire… Milostenia trupeasca e, uneori, un mijloc de a eluda calea mai grea de a face milostenie sufleteasca. Cea din urma cere delicatete, in timp ce prima poate fi si frusta. A arunca un colt de paine unui flamand e mult mai simplu decat a-l lua pe sarantoc in brate. Cat de usor e sa scrii un cec pentru un azil de leprosi (nici macar nu trebuie sa ii vezi), dar cat e greu sa-l iei pe lepros in brate si sa-l saruti, sa accepti faptul ca si el e om ca tine, ca are o identitate, un nume… Cea din urma cere rabdare, in timp ce prima e varianta expeditiva, adaptata epocii vitezei… Cel mai des, cand vrem sa ne acoperim cu ideea ca am facut milostenie, dam bani. Nu ca nu ar fi bine si asa, dar uneori mi se pare ca a da bani ar fi pentru multi dintre noi un soi de scuza de tipul: “Hai ca am facut si pomana”, cand cei mai multi dintre noi nu avem nici timp nici rabdare nici intelegere pentru a ne asculta, pentru a ne a sprijini, pentru a ne sfatui… Milostenia financiara incumba umilita suportata de cel care o primeste. De aceea cred ca, pentru cel care face milostenie, este de mai mare folos spiritual milostenia sufleteasca, fiindca aceasta implica umilinta donatorului, nu a primitorului… De aceea e si atat de greu de facut…

Ma fascineaza Cele 7 chipuri ale milosteniei a lui Carravaggio… Desi nu regasesc tocmai milostenia sufleteasca in panza aceasta, ea ramane atat de frusta (dar, paradoxal, in chip delicat), de aducatoare cu picioarele pe pamant…