„Nimeni nu le va răpi din mâna mea”: după o citire mai atentă a acestui fragment, m-am umplut de optimism. Fariseii pun o întrebare, de data aceasta, se pare, fără gânduri ascunse, din postura de simpli oameni, dându-şi pe faţă propriile semne de întrebare: „Până când ai de gând să ne ţii în îndoială? Dacă tu eşti Mesia, spune-ne-o pe faţă”. Iar Isus le răspunde într-un mod simplu, transparent, fără a recurge la elaborate demonstraţii teologice: „Lucrurile pe care le fac în numele Tatălui meu, acestea dau mărturie despre mine”. De multe ori mi se întâmplă să nu aud glasul Domnului şi să rezolv o problemă după cum cred eu de cuviinţă. Şi mă întreb, la final, de ce n-a ieşit bine? Răspunsul la această întrebare se află în acest fragment: pentru că nu am ascultat glasul Domnului. Unul din exerciţiile pe care le fac uneori cu mine însumi este să-mi amintesc anumite întâmplari din viaţă, felul în care a lucrat Domnul în respectiva împrejurare şi calea prin care acţiunile întreprinse de el au putut schimba cursul acelei clipe. Şi văd mereu cum, dacă întâmplările cu pricina ar fi avut alt deznodământ, realitatea, pentru mine, ar fi fost cu totul alta (şi nu fericită!). Înţeleg atunci cât de mult trebuie să mulţumesc Domnului. De asemenea, mă bucură faptul că însuşi Domnul zice „eu le cunosc… nimeni nu le va răpi din mâna mea”. Singurul lucru de care mă tem este să nu mă îndepărtez singur de Domnul, bazându-mă pe faptul că „ştiu eu mai bine”. În momentele acelea, îmi dau seama de neputinţa mea, când lucrurile încep să se îndrepte într-o direcţie greşită, iar eu nu pot schimba nimic. Dar dacă reuşesc să-mi aduc aminte de cuvintele Domnului – „nu vor pieri nicicând şi nimeni nu le va răpi din mâna mea” – încep să nădăjduiesc că va fi bine.

Silviu Tarţa a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 10,22-30: La Ierusalim se celebra sărbătoarea Dedicării templului. Era iarnă. Isus umbla prin templu, prin galeria lui Solomon. Iudeii s-au strâns în jurul lui şi i-au spus: „Până când ai de gând să ne ţii în îndoială? Dacă tu eşti Mesia, spune-ne-o pe faţă!” Isus le-a răspuns: „V-am spus-o, dar nu credeţi. Lucrurile pe care le fac în numele Tatălui meu, acestea dau mărturie despre mine. Dar voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre oile mele. Oile mele ascultă glasul meu: eu le cunosc şi ele mă urmează. Eu le dau viaţa veşnică: nu vor pieri nicicând şi nimeni nu le va răpi din mâna mea. Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu poate să le răpească din mâna Tatălui meu. Eu şi Tatăl una suntem”.

Despre autorul acestui articol: Silviu Tarţa (n. 1977) provine dintr-o familie ortodoxă şi a absolvit Facultatea de Inginerie Economică în domeniul Electric. În prezent lucrează ca suport tehnic la o companie multinaţională de produse electrice.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)